Un bărbat în vârstă 83 ani, din comuna Corbeanca, făcea comerț cu butelii fără să declare veniturile la ANAF
Polițiștii au descoperit că bărbatul a depozitat într-o curte din spatele unui complexului comercial din Balotești, 202 butelii dintre care 75 erau pline cu GPL.
Conform comunicatului ISJ: “
Polițiști din Buftea, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, s-au deplasat cu operativitate fața locului, în vederea efectuării de verificări și investigații, pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.
În cauză, cele 202 butelii au fost transportate la un punct de lucru din comuna Salciile, județul Prahova, de către reprezentanții societății de profil care ar fi furnizat buteliile.
Polițiștii de la economic au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală”
sursa foto: adevarul.ro